Mă vei întâlni…

Mergi grăbit
sau nu,
spre Soare...
mă vei întâlni acolo. 
Mergi ușor 
spre o dragoste
mare...
mă vei afla acolo. 
Mergi trist spre
nicăieri;
vei găsi fericirea...
mă vei întâlni acolo.
Mergi tăcut
prin dimineți
de brumă plânse...
mă găsești acolo.
Dacă vei uita, 
vino oricum, 
dar vino.
Mă găsești 
în ce vei iubi,
în ce vei căuta
când te vei pierde.
Mă găsești.
Știi că n-am putut pleca.
Ai vrut, dar n-a putut.

Ștefania Duțu
27 mai 2020 

Mi-ai îndrăgostit sufletul

Citeam undeva cum că cel mai frumos e să te îndrăgostești de sufletul unui om. Acolo cică s-ar găsi comoara cea mare, acel univers pe care fiecare îl caută în fiecare.

Recunosc, m-am îndrăgostit de sufletul tău. La început a fost chipul, fără să văd exact forma, culoarea ochilor ori mărimea nasului. Nici gând. Asemeni sufletului, și pe-astea le vezi în timp. Cum e sufletul, așa-i și înfățișarea. Asta o să aflăm abia la final. Oricare ar fi el.

Repet, m-am îndrăgostit de sufletul tău, pentru ca apoi cuvintele tale să-l îndrăgostească pe-al meu. Hain, nu? La noi au fost cuvintele, apoi descoperirea unui chip. Chipul…o întreagă poveste și el. Al tău e unul din puținele chipuri frumoase pe care Universul mi l-ar fi putut scoate în cale. De ce nu aș recunoaște-o? Erai un om frumos la început. Și ești. Poate și mai frumos. Nu neg. Te-ai transformat în zeul sufletului meu mai târziu. Te veneram. Poate încă o fac. Cine știe? Cuvintele tale au bătut mulțimea nu știu-ului meu. În fond știam. Dar, vezi tu, câteodată noi, sufletele din alte lumi, femeile, preferăm să ne mai alintăm…prin voi, bărbații, sau nu. Mă alintam. Am ieșit învinsă în dragoste, dar măcar alintată. 😉

Vorbeam de chip? Al tău era perfect. Perfect! Știu că unii nu cred în perfecțiune, nici eu nu credeam până te-am aflat pe tine. Poate nici ei nu au reușit până acum să găsească acel om perfect. E cale lungă. E greu drumul până acolo. Trebuie să fii și un pic inteligent, ca în multe alte privințe. Nu mă laud că am fost prea inteligentă. Nicidecum. Am fost învinsă, repet. Dar poate într-un mod frumos, binemeritat, nemaiîntâlnit…habar n-am. Aveai ochii cerului. Soarele era mai mereu gelos pe tine. Luna te iubea. Te întunecai pentru ca ea să lumineze și să strălucească alături de entitatea de stele. Apreciez asta. Mereu am apreciat. Forma chipului…hmm, ușor ovală și nu perfectă, nu de-un rotund perfect al Soarelui. Aveai urme de pământ pe față, ca și cum trecerea anilor ți-a sădit pe chip povești, frânturi nespuse, iubiri netrăite, dorințe care nu erau dorite din suflet, lacrimi, sacrificii, poate. Zâmbetul tău mi-a atras sufletul imediat. Mi l-a îndrăgostit fără să mai țină cont de toate formele, culorile, labirintele, trecut, dureri ș.a. Dar, știi ceva? Chipul tău avea forma iubirii, culoarea ei, glasul ei…

Mi-ai îndrăgostit sufletul și nu știu dacă ai vrut, ai reușit și ai plecat ori s-a întâmplat așa, pur și simplu. De la Doamne-Doamne. Chiar nu știu. Cert e că s-a întâmplat. Și, recunosc din nou, ai făcut-o frumos. Mereu o faci frumos. Zâmbești frumos, vorbești frumos, scrii frumos, taci frumos, iubești frumos, la fel ignori, la fel pleci, la fel lași în urmă oameni, la fel te ofilești. Plângi frumos, deși nu te-am văzut cu lacrimi în ochi. Da, cerul mai plânge uneori. Ești întruchiparea frumosului. Așa ți-e sufletul. Vei vrea să mă contrazici. Foarte bine. Fă-o. Dar începătorii au dreptate, știi? 😉

Mi-ai îndrăgostit sufletul fără milă. Mă bucur că ai înțeles că mila nu există în vocabularul sufletului meu și nici nu am de gând să-i fac loc printre cuvintele mele. Niciodată. Știu că ai înțeles asta. Chiar dacă ai înțeles, ai pătruns în Universul meu fără milă. Bine, nu te-ai sinchisit prea tare, ușa era deschisă. Trebuia doar ca vocea mea să zică ce voiai să auzi. Poate un „da”, poate un „nu”, mai puțin un „nu știu”. Eu îl găseam dulce, că mi-era alint, tu îl găseai…nici până acum nu am aflat. M-am îndrăgostit ca un copil, ca un orb, ca un surd. Mută nu am putut fi. Am vorbit prin cuvintele pe care le-am scris de ceva vremi încoace. Nu am aflat nici dacă le-ai putut auzi sau nu. 🙂

Mi-ai îndrăgostit sufletul și de-acolo ai luat cu acordul meu strălucirea stelelor, frumusețea cuvintelor, clipirea tinereții care trece, se duce așa cum ne ducem și noi, oamenii. Ți-ai umplut buzunarele cu de toate. Ai luat inclusiv Luna. Erai gelos pe ea, așa cum soarele era pe cerul ochilor tăi. De ce? Să-mi explice cel care nu avea să plece.

După un timp, nu mi-ai mai părut frumos. M-am și prăbușit. Din zbor am luat aripile fluturilor din stomac. Am învățat să și zbor cu toată îndrăgosteala pe care mi-ai dat-o. M-am atârnat, totuși, de picătura care mai rămăsese. Era aproape inexistentă fărâma aia de picătură, dar îmi era de ajuns. Pentru o secundă ai fost cel mai urât om. Cel mai urât! Nu te-am recunoscut. Poate nici acum nu te recunosc, dar mă agăț de ceea ce începusem să cunosc odată. Am câștigat și eu…câteva clipe, dar tu ai câștigat mai mult. Știi și tu. Să nu te sperii în privința bătrâneții. Vei trăi veșnic, om iubit. Tu n-ai să mori nicicând. Acum, acum ești și mai frumos. Ești, cel mai probabil fericit. Lângă alte suflete, strângând alte mâini, poate, cântându-i sufletului tău cu alte voci, scriind cu metafore răsucite, dar niciodată așa cum mă fermecai pe mine. Niciodată nu faci aceleași lucruri cu persoane diferite. Ești fericit, zic eu. Sunt și eu. Privesc răsăritul în fiecare zi. Văd apusul mai mereu. Știu că ziua de mâine va fi mai bună. Cum perfecțiunea nu-și mai are rostul, ziua de mâine nu are să fie perfectă fără tine. Iubite, știi? Nu există. Ce nu există? Află tu. Poate eu, poate tu, poate noi, poate fericirea, poate cuvintele, poate altele. Află tu. O să aflu și eu. Poate nu de la tine, dar de la alte lecții de viață.

Știu, avem de învățat din povești. Ai vrut să învăț lecția din propria-mi poveste. Ai fost primul. Primul în toate. Primul care mi-a îndrăgostit sufletul cu miros de mușețel. Ai reușit. Dar nu a fost greu pentru tine. Nimic nu e greu pentru tine. Nici măcar să pleci. Nu ți-a fost greu să pleci. Deci…

Mulțumesc! Ești frumos! Te iubesc!

15 mai 2020

Ștefania Duțu

Ceva-ul tău

Tu ai ceva al tău,
ceva Rai,
ceva crai
ești,
cuvinte n-ai,
dar ai ceva-ul tău,
unde nu se folosesc
rime ori emoții,
ori cărări și pași.
Ceva-ul tău e dulce,
pe-alocuri gust
de iarbă
crudă și ea,
și-ai mai vrea
ceva
din ceva-ul meu.
Tu ai ceva al tău,
ceva acrișor
ce seamănă
a porumbe
când îți sărut
scânteile.
Ceva-ul tău e
imposibil uneori,
e dureros,
e nemaiîntâlnit
și nemaipomenit;
ceva-ul tău e
delicios
și capricios.
Tu ai ceva ce seamănă
cu portocalele,
cu vata pe băț,
cu florile de salcâm
ori cu cerul.
Ți-aș cere ceva,
te-aș ruga ceva.
ți-aș spune ceva,
dar ceva-ului tău
nu-i trebuie rugăminți,
ori cuvinte
ori altceva;
îți ajunge ceva-ul tău.
Ceva-ul tău e de ajuns
pentru altceva-ul meu.
Ceva-ul tău e mai mult
decât ar spune cuvintele mele:
„Te iubesc!”;
asta e altceva.
Ștefania Duțu
14 mai 2020
Fotografie: Valentin Ursache 
https://www.facebook.com/ursachevalentin

https://www.facebook.com/Imagine-Create-Studio-102027737850404/?eid=ARCaEascnEpse2LCp94kkpmeVAq8vwig3zgnYLWr4sF18w2WrKyAx-iGFZ6HwRj0ZuEu83OvaBEeY1n_&timeline_context_item_type=intro_card_work&timeline_context_item_source=100001042193697&fref=tag

Dor de tine, dor de ducă

Mi-e dor de tine și te văd
Doar în visele nopții de cleștar,
În urmă-ți lași de soare prăpăd,
Încet dispar, încet sentimente apar.
Mi-e dor de tine ca de flori primăverii,
Ca de prunci mamelor,
Ca de valuri mării,
Mi-e dor de tine ca de pești apelor.
Mi-e dor de tine, iubitul meu,
Mi-e dor de ducă...
Știi dorul ăla de „nu știu-ul” meu?
Mi-e așa dor, ca berzelor de luncă.
Mi-e dor de chipuri și de mâini,
Mâini gingașe, înveliș în noapte...
Mi-e dor de tine și-ale tale furtuni,
Mi-e dor de ducă, dor de șoapte.
Mi-e dor de tine ca de soare iernii,
Mi-e un dor nebun, ca de răsărit apusului,
Ca de iubire și alinare, uitării...
Mi-e dor de tine ca de armonie valsului...
Mi-e dor de-un pas șoptit în suflet,
Un dor nebun de al tău gând,
Cuvinte ce mi le prefaci descântec,
Un dor ce doare, un dor plăpând.
Mi-e dor de-o păpădie suflată-n inimi,
Dor de bătaia vântului în ea,
Un dor copilăresc de-ale tale patimi
Frumoase, ce-mi plimbă petale de dor, nebună patima mea...
Mi-e dor de tine ca de-un răsărit de soare,
Dorul apusului în miez fragil de mare...
Mi-e dor de tine și te caut în orice-mbrățișare,
Mi-e dor de tine, dor de-a ta uitare.
Mi-e dor de tine și te șoptesc ușor,
Dor de ducă, dor fragil în zbor,
Mi-e dor de zări pustii de tine,
Mi-e dor de dragostea ce zace-n mine.
Mi-e dor de macii ce-i plimbai prin păru-mi,
Mi-e dor de brațele ce-mi dau fiori,
Un dor dement de ducă și de tine,
Un dor fragil ce doarme-acum în mine.
Mi-e dor de ducă și m-aș duce-n tine,
Mi-e dor de dorul ce-l am ca amintire,
Mi-e dor de haos și de flori în suflet,
Dor de ducă, dor de al tău descântec.
Dor de tine, dor de ducă,
Dor de soare, dor de stele,
Dor de mine, dor de lună... 
Ștefania Duțu
13 mai 2020
#ziuadorului 
https://www.youtube.com/watch?v=pqOBCP2eKbw

Sentimente la despărțire

Îmbrățișatu-m-ai de despărțire,
Mi-ai spus că ochii-mi sunt IUBIRE.
Mi-ai sărutat obrazul rece,
Mi-ai spus că tot ce-i greu va trece.
Mi-ai strâns mâna într-ale tale,
Eu te-am iubit, acum mă doare.
Mi-ai dat sărutul despărțirii,
L-am confundat cu al iubirii.
Citește, că te iubesc!
Ștefania Duțu
10 mai 2020

Cântul ploii

ascult cum cântă
ploaia,
știu că-ți cântă 
uitarea;
mai știu că-n aste'
picături
ești tu, iubite,
cântat pe
partituri.
ascult cum plânge
cerul
și mă-ntreb care
lacrimi
sunt mai amare
și care mai dulci...
ascult cum cântă
ploaia
și, până și cântul ei
e pentru tine,
până și picăturile ei
sunt pentru tine
ca și cum tu
ai fi cumpărat
și Soare,
și Lună, 
și lacrimi,
furtună,
și stele,
și dor,
pe mine
și-un zbor.
Ștefania Duțu 
5 mai 2020

„Așteaptă, iubito!”

„Te cântă ploaia, iubito!”,
-mi spuneai,
„te cheamă
vântul ca 
gândul.”
Mă-ntreb acum,
cu ce m-ar încălzi
soarele, luna
ori lumina
stelelor,
dacă nu
îmbrățișarea ta?
Ce dacă acum
ploaia, nebuna-mi
aduce furtuna?
Ce dacă vântul
mi-a secat
lacrimile
ca de apă, pustiu,
pământul?
„Așteaptă, iubito,
așteaptă,
iar când mă pierd
în noapte,
printre brațe 
străine,
m-așteaptă, iubito,
m-așteaptă!”
Cu ce iubire
te păstrez,
de-as ști,
aș înstrăina-o;
aș da-o la nebuni
de dor,
de-aș ști,
eu n-aș mai vrea-o.
Ia-ți-o, rămâi în
alte brațe.
Pe mine, azi,
mă lasă,
iubirea las-o,
dorul, nebunul,
lasă-l,
palma rece,
las-o,
scânteile aprinse-n
suflet, lasă-le...
Lasă totul în mine.

E bine acolo. 
Ștefania Duțu 
6 mai 2020

https://www.youtube.com/watch?v=5Mrz8t0FCIc